Pornografia arată comportamente sexuale în fotografii, filme, desene sau texte. Oamenii folosesc pornografia pentru a genera excitație sexuală.
Este în regulă să vă placă pornografia. Multor persoane le place, altora nu le place.
Pornografia și sexul în realitate
Pornografia nu este același lucru ca sexul în realitate. De exemplu, în materialele pornografice oamenii:
- au întotdeauna corpuri subțiri, penisuri mari sau sâni mari (aspecte care sunt deseori manipulate tehnic);
- doresc să facă sex și au posibilitatea să facă sex tot timpul;
- nu afișează nicio emoție.
Deseori, realitatea nu este așa. Atunci când faceți sex, aflați împreună cu partenerul sau partenera dumneavoastră ce vă place cel mai mult amândurora.
Excesul de pornografie
Vizionarea de pornografie poate reprezenta o problemă dacă faceți acest lucru foarte des și fără să dețineți controlul asupra acestei dorințe. Dacă simțiți că aveți nevoie de pornografie în fiecare zi și că aveți nevoie de din ce în ce mai multă pornografie, puteți discuta cu un profesionist în domeniul sănătății despre asta.
Pornografia și legea
Vizionarea de materiale pornografice este permisă de lege în anumite condiții. Pornografia infantilă este interzisă prin lege în toate cazurile.